vizita(torul)
știți cumva care-i strada
ce duce spre lume ?
mă întrebă îngerul
zăbovind așteptarea
p mine mă pufni râsul
mă pufni zâmbetul – acolo
p stradă – de nu i-am putut
răspunde
mă scuzați, zise el, repetând
știți cumva dacă asta-i strada
care duce la oameni ?
eu mă uitam la el
fascinat și cu gura căscată
încât am uitat
să-i răspund
când să mă întrebe și-a treia oară
n-am mai putut: am explodat
într-un ropot de aplauze
încât săracul păru atât d pierdut
d confuz d
nu mai știa nici p c stradă e
și nici c stradă caută… cum mai aveam și altceva d făcut
i-am dat o carte d poezii
și i-am urat călătorie
sprâncenată
