Am iertat

Am iertat

Caliopi Dicu

Am iertat de șapte ori câte șapte frigurile, devoratoare de târfe ieftine, care nu știu nimic, dar spun că sunt fericite pentru că se opresc în fața lumii ca la judecata de apoi, nedreaptă.

Oamenii lor se plictisesc, fâșâindu-se, pentru ziua de ieri, toți poartă mănuși în afara luminii,

dar cui îi pasă…..

Neamul câinesc urlă printre gratii, colorate frumos, nimeni nu se ridică,

nimeni nu moare de rușine, la naștere.

Teamă singurătății acoperă în aur tot ceea ce punem deoparte.

Fiecare om are un egal și un opus, ființei.

Nicio inimă nu zboară, niciuna! Dacă nu regreți nimic nu e vina ta, caută prin dicționare și memorează infirmitatea ca stare, decupează pagina și lipește-o pe pereții zilei.

Tăceri musoline devin grele, secure….

„Numai împreună cu mine nu ai fost singur/singură, nu?”

Chipurile îmbătrânesc de disperare,

nu pentru că țin loc, de oameni!

Caliopi Dicu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.