UN ACT DE CUVÂNT RAFINAT

POEZIA LUI OVIDIU CRISTIAN DINICĂ ESTE UN ACT DE CUVÂNT RAFINAT, ÎN SUFLETUL UNUI POET NATIV

Dumitru Sârghie despre poezia lui Ovidiu Cristian Dinică

Citind volumul de poezie „Vitrina cu vise”, apărut în anul 2018, la Editura „Mircea cel Bătrân”, din „Băile Olănești”, sub semnătura vâlceanului Ovidiu Cristian Dinică, ai să constați tentativa reușită a autorului de a ne îndestula nouă, cititorilor, dorința de lumină. O lumină care te îndeamnă să îmbraci straiele de aur ale poeziei și să „nu mai umbli desculț după pofte lumești” (fie și preț de câteva minute, cât timp citești o poezie), o lumină care te îndeamnă să pipăi „auzul cu zvonul fericirilor abstracte”. Căci, ce e poezia în accepțiunea lui Ovidiu Cristian Dinică? Desigur, un fel de arteziană a „fericirilor abstracte”. Însă, în ciuda faptului că el spune despre păcat că este un fel de „stindard al morții premature”, imediat dezgroapă „din cearșafuri sărutul”, propovăduind „iubirea aproapelui” în „ediție revăzută și adăugită”. Timp în care „cocoșul de tablă prinde viață în bătaia vântului”, un fel de giruetă ori o mânecă de vânt, care indică complementar sensul și nonsensul vieții.

Țara lupilor

În fapt, cartea de poezie „Vitrina cu vise” ne dezvăluie o complexitate de sensuri, care lasă loc interpretărilor multiple și ideilor cu miez adânc și clar ca apa de izvor, chit că, în „Țara lupilor” (a se citi Vâlcea) autorul nostru este considerat un poet abstract, ermetic. O carte a eposului existențial, o carte a versurilor libere și albe, neînșeuate și neținute în frâiele gramaticii tradiționale, atât de libere, de diafan-sălbatice, de sine stătătoare, precum sunt hergheliile de cai de la Letea… De fapt, aici, gramatica tradițională este înlocuită cu un fel de gramatică umană, care nu știrbește nici forma și nici fondul poemelor lui Ovidiu Cristian Dinică.

Căci, ce poate fi mai uman și mai luminos decât versul în care vorbește despre tatăl său și despre mama sa, „îmbrățișând anotimpuri / cu inima copilăriei”, în timp ce „lumina se tânguie” printre crăpăturile zidurilor”, iar „doamna învățătoare” caută „cărți pentru premii școlare”: „în partea de sus așezăm inima / acoperită cu o umbră de tandrețe” (tata); „mama strângea griji / le împacheta în cuvinte simple”. (acasă); „tata ținea cuvintele în lăzi de campanie / în care mama așeza / cu migala gestului repetat / gândurile”(cu tata în jurul lumii).

Cei buni și cei răi

Dar cum, întotdeauna, visul poetului „este mai lung decât noaptea”, versul lui crește „cu frica de noapte / ascuns în singurătate / ca într-un țarc.” Așadar, clasicul „turn de fildeș” al poeților s-a transformat, azi, în „țarcul poeților”, iar sintagma deși nu este una fericită, pare a arăta dihotomia dintre diferitele „țarcuri poetice” de azi, aflate pe plaiurile noastre mioritice. În care „cei răi s-au amestecat cu cei buni / acum caut în zare să le aflu sufletele / poate mai am o șansă să se facă lumină / pe pământ.” (cei buni și cei răi).

E ca în politica noastră de la nord de Dunăre: „Să fie bine, ca să nu fie rău” sau „Să fie lumină, ca să nu fie întuneric.” Poetul înalță aici, ironic, dar și înfiorător, strigătul unei bresle în care impostorii s-au amestecat cu cei talentați, cu cei care și-au pus „ordine în vise” și care-și lasă dragostea să „muște / cât mai adânc de gât și de piept.”

Moartea își făcea liniștită lecțiile

Iată versuri memorabile ale transcendentalizării limbajului, versuri pe care regret că nu le-am scris eu: „bărbații s-au adunat / să toarne neliniștea în pahare”; „fântâni / cărora li s-a sorbit apa / în goana după lumină / a fluturilor” ; „sărutul ca o umbră îți prisosea pe umeri”; „glasul memoriei să înfioare liniștea” ; „moartea își făcea liniștită lecțiile”; „cu aurul privirilor noastre flămânde de poezie”; „iubirea pierdută la jocul de cărți” etc.

Există aici o dialectică a spiritului care nu trebuie explicată, fiindcă poezia adevărată, ca și muzica adevărată, nu are nevoie de teoretizări și de tot felul de încadrări în timp, genuri și specii literare, ce se doresc a fi etalate, de către unii „criticuți” și „criticoi”, ca fiind mari opere de exegeză literară…

Contemplare, reverie de sine a conștiinței-subiect, specifice poeților neangajați în unele grupuri și curente „la modă”, eul propriu văzut cu alți ochi, ideea golului, a neantului, iată universul liric al poetului vâlcean, care reușește să evite acel „Pat al lui Procust” instituit de „căpeteniile luminate” ale poeziei românești, acele „nombrils cosmique”, care au dus, prin „genialitatea” lor, la „pizdificarea premiilor Eminescu” (să mă iertați de expresie) și la coborârea poeziei în viscerele unei sexualități care frizează obscenitatea și „literatura de subsol”.

Fac ordine în cutia cu păpuși

Cuvântul, scrie Ovidiu Cristian Dinică, „este lăstunul / dulce culcat pe vântul sărutului pustiu”, iar poeții sunt niște suflete „pregătite să moară / cu fiecare sunet / ce nu se regăsește / într-un cuvânt” (trecerea). Versurile lui Ovidiu Cristian Dinică dăltuiesc imagini remanente în memoria cititorului, ele „fac ordine în cutia cu păpuși” și sunt scrise cu „sângele trandafirilor cu care vrei să pedepsești sărutul”.

Imaginea de final, din poemul „Colectiv, ultimul dans”, ne aduce cu picioarele pe pământul acestei patrii care, încă, se mai cheamă România, fiind un fel de requiem al tragediei de la Colectiv, scris „în imnul înmormântării voite / sub braț de flori să cadă / prizonier lucirii / și-n deznădejde să-și / fluture aripile asemeni soarelui / ce minte / sub arcada timpurilor goale / din piepturi pavate cu lozinci / se desprind glasuri de năluci / cu nările supuse transfuziei / de otravă.”

Volumul „Vitrina cu vise”, dragi cititori, este un act de cuvânt rafinat, în sufletul unui făuritor autentic de imagini și idei, al unui poet nativ, care adună, în căușul palmei, praful lăsat pe pământ de stele, în miracolul căderii lor ireversibile…Felicitări, Ovidiu!

POEZIA LUI OVIDIU CRISTIAN DINICĂ ESTE UN ACT DE CUVÂNT RAFINAT, ÎN SUFLETUL UNUI POET NATIV

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.