Constantin Butnariu: Va trebui să luptăm pentru identitatea națională

Radical din ESCU cu Mircea G. Florescu

Constantin Butnariu este editorialist și jurnalist.

Născut la Iași, în 1966, își face ucenicia la cotidianul „Monitorul de Iași”, după care a ocupat funcții de director vânzări publicitate, director executiv și director general la ziarele locale, precum Ziua și Universul de Iași. Fondează în anul 2000, propria sa revistă, „Oferta Lunii”, pe care o dezvoltă local și apoi regional.

constantin, Mai aproape de esențe

Din anul 2006, fondează a doua revistă „Turism Life”, devenită în scurt timp, cea mai cunoscută revistă de turism din zona Moldovei. A fost inițiatorul și organizatorul a numeroase evenimente gen „Seri și Tradiții Românești”, în locatii de tip HORECA.

În anul 2002 a organizat la Iași primul Târg național de vinuri „Expovinum”.

Din anul 2010 a plecat în Italia, la invitația mai multor asociații românești, cărora le-a oferit asistență în editarea și realizarea revistei Destino – Forli și a ziarului „Frăția românească”. Este numit secretar al Asociatiei DOR, derulând proiecte regionale și intracomunitare de promovare a tradițiilor și obiceiurilor românești, pentru comunitățile românești din regiunea Emilia Romagna – Ravenna, alături de președinta Nina Dobrin.

Din anul 2013, reeditează revista „Turism Life”, până în decembrie 2017, când revista devine proprietate a Companiei Cotnari. Din 2018, este numit consilier al Președintelui Cotnari – Constantin Deleanu și director general al revistei de turism Cotnari, implicându-se în nenumărate proiecte de dezvoltare a gastronomiei românești și a vinurilor de Cotnari.

A urmat cursurile de somelier a școlii Wine Taste, cu Sergiu Nedelea. 

Urmăriți interviul Cu Constantin Butnariu din cadrul emisiunii Radical din Escu cu Mircea G. Florescu

Constantin Butnariu: Va trebui să luptăm pentru identitatea națională. Radical din Escu cu Mircea G. Florescu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.