Numele îi devenise nemișcare. Poezie de mână.

poezie, SPITALUL DE CUVINTE
poezie, SPITALUL DE CUVINTE

Emanuel Pătrășcioiu. Numele îi devenise nemișcare. Poezie de mână.

numele îi devenise nemișcare

în iarba nepercepută

doar acesta

și săgețile fără cămin

ce contemplau la sângele blând

își făcea loc prin praf

și maxilarele rupte

lumea din el – o suliță neanticipată de nori

veșnic conștient de liniștea pământului

și de răbdarea amurgului în fața beznei

mată,

carnea se adună în aceași determinare

(se holbează gradual la durere)

cât contur lipsește singurătății?

câtă frunte va fi unsă de vânt

cu o călătorie?

el trage în piept verdele

se scutură de chinuri

neobosit

zimbrul

nu își adună umerii într-o îngenunchere

niciodată

calmul copitelor sale

anunță peisaje în viteză

și ploi neclintite

înmoaie o mulțumire în aer

(își primește întunericul

dintr-o talpă de lumină)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.